fbpx

Istoria branzeturilor

Înainte de imperii și regalitate, înainte de ceramică și scris, înainte de unelte și arme metalice – era brânză.
Încă din 8000 î.Hr., fermierii neolitici au creat moștenirea fabricării brânzeturilor, obicei aproape la fel de vechi precum civilizația.

Dezvoltarea agriculturii a dus și la domesticirea mai multor animale, printre care capre și oi, pe care fermierii antici le mulgeau pentru lapte.
După ce laptele stătea mai mult timp într-un mediu cald, laptele proaspăt începea să se acrească. Acizii lactici dezvoltându-se, influențează proteina din lapte să
se unească, creând astfel bucăți gelatinoase. Fermierii, observând această schimbare, au scurs lichidul rezultat, ulterior numit zer, apoi au început să mănânce prima forma de brânza cât încă era proaspătă.

Odată cu trecerea timpului, acest coagul, cum îl numim noi astăzi, a început sa fie maturat, presat sau înmuiat, creând astfel multiple forme de brânzeturi.

Acesta a fost un avantaj incredibil pentru fermierii vremii, deoarece laptele, deși fiind bogat in proteine, grăsimi și minerale are și o cantitate mare de lactoză, un zahăr care
este mai greu de digerat de persoanele intolerante, dar brânza  păstrează toate aceste beneficii ale laptelui, scăzând nivelul de lactoză.

Având in vedere ca brânza putea fi depozitată pe o perioadă mai lungă de timp, toți acești nutrienți puteau hrăni comunitățile de oameni, atât in perioadele secetoase cât și în timpul iernilor.

Odată cu dezvoltarea comerțului maritim, acest aliment a ajuns în Mesopotamia,  devenind unul din alimentele care stăteau la baza alimentației și a religiei.
Printre cele mai vechi scrieri, au fost găsite plăci unde se ținea cont de stocul de brânză, destinate diferitelor ritualuri religioase și populații din împrejurul Mesopotamiei.

Cea mai mare inovație a fost descoperirea cheagului, acesta fiind compus din enzime ce se găsesc în stomacul anumitor animale; Acesta poate accelera și controla coagularea.
Ulterior această descoperire a făcut înconjurul lumii,  oferind posibilitatea creării brânzeturilor tari, ce au fost personalizate de fiecare comunitate în funcție de zona geografica, climă și nevoi.

Share:

Alte articole

Beneficiile produselor lactate

Alimentele lactate sunt accesibile, au un gust excelent, vin într-o varietate de soiuri și oferă un profil unic de nutrienți care pot imbunatati o dieta

contacteaza-ne!